De la nunta lui Bibescu la Unirea Principatelor Române


Se împlinesc 150 de ani de la unificarea celor două vechi provincii româneşti: Moldova şi Ţara Românească. Unirea, visată de toţi românii, se realizează la mijlocul secolului al XIX-lea prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor Principate. Românii au trăit secole la rând în provincii şi entităţi statale diferite, cu viaţă politică proprie. Situaţia internă şi internaţională au fost mai tot timpul nefavorabile unirii. Diviziunea statală sau dominaţiile străine nu au împiedicat dezvoltarea unitară şi continuitatea poporului român în spaţiul în care s-a format, păstrându-şi entitatea naţională, portul şi graiul. Ideea unirii tuturor românilor se încerca a fi pusă în fapt ori de câte ori conjunctura politică europeană şi naţională o permitea. Aşa se face că în anul 1842 se elaborează un proiect de unificare a unităţilor şi greutăţilor între Muntenia şi Ţara Românească. Pe aceeasi linie a unirii statale domnitorul muntean Gheorghe Bibescu îşi oficiază,simbolic, cununia în septembrie 1845 la Focşani, la Biserica Sfântul Ioan lângă borna de hotar dintre cele două Principate, naş de cununie fiind Mihail Sturza, domnitorul Moldovei. Bibescu face primul pas concret spre unirea Principatelor la 1 ianuarie 1848 când desfiinţează cea mai inportantă vamă dintre cele două ţări, Vama din Focşani. În acestă vreme se intensifică legăturile economice a Principatelor Dunărene cu Transilvania pregătindu-se condiţiile desăvârşirii pieţei naţionale prin unificarea economică a întregului teritoriu locuit de români.
Dacă până la acea dată politica marilor puteri era ostilă ideii de unire, iată că apare şi oportunitatea.
Cu Rusia înfrâtă în războiul Crimeii (1853-1856) şi cu hegemonia politică a Franţei al cărui împărat, Napoleon al III-lea, dorea un bastion în răsărit favorabil politicii sale care să stăvilească expansiunea rusească, apare posibilitatea înfăptuirii actului de unire. Tratatul de pace de la Paris din 18-30 martie 1956 prevede intrarea Principatelor Române sub garanţia puterilor colective europene, alegerea Adumarilor ad-hoc în cele două principate, revizuirea legilor fundamentale şi trimiterea în Principate a unei Comisii Europene care să pună bazele viitoarei organizări a ţării.
În acest context în 5 ianuarie 1859, în Moldova este ales liderul unionist Alexandru Ioan Cuza. Adunarea Electivă îl alege şi ea ca domn al Ţării Româneşti pe Cuza, la 24 ianurie 1859 realizându-se astfel visul de unire a românilor. Aceasta a fost posibilă şi prin folosirea unei greşeli generate de frazeologia juridică a timpului (era impusă alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele ţări). La 15 mai 1859 se înfiinţează la Focşani, Comisia Centrală care elaborează primul Proiect de Constituţie din istoria modernă a României şi realizează o serie de proiecte de unificare legislativă a Principatelor. Proiectul de Constituţie nu este aprobat de Alexandru Ioan Cuza, iar Comisia se desfiinţează în anul 1862.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848 avea în frunte înflăcăraţi patrioţi ca: Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri,Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza,Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dim. Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a. Cărturari şi oameni politici de seamă, animaţi de idei înaintate, au adus o contribuţie preţioasă la progresul general al ţării. La 11 februarie 1866, Cuza este obligat de o largă coaliţie de partide, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, să abdice. În locul lui atât liberalii cât şi comnservatorii înclinau majoritatea pentru aducerea pe tron a unui prinţ dintr-o dinastie străină. Aceasta se materializează prin instalarea pe tron a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea (regele Franţei) şi înrudit cu regele Prusiei. La 1 iulie 1866 se adoptă, după model Belgian, Constituţia potrivit căreia Principatele Române se numesc oficial România.
Statul naţional român s-a format treptat , începând cu Unirea din 1859 şi încheindu-se la 1 decembrie 1918, când s-a realizat dezideratul locuitorilor din graniţa vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România şi când lupta de eliberare naţională a poporului român va fi încununată de victorie.

Nelu Sabău, Actualitatea Mureşeană, Târgu Mureş